Cine este agresorul care a luat ostatici și de ce a recurs la acest gest

collage 2020 11 05t131658.851 768x576 1 ACTUAL

Agresorul reținut în cazul luării de ostatici la Anenii Noi este un tânăr de 24 de ani, fost militar. Acesta ar fi recurs la teroare având teama că soția sa o să depună mărturii într-un dosar în care este vizat.

În timpul nopții, bărbatul și-a sunat soția, amenințând-o că, o va omorâ dacă aceasta va da declarații împotriva lui, într-un dosar în care este vizat. Acesta are statut de bănuit într-o cauză penală pornită pe ”furt” care este la moment în gestiunea polițiștilor din Anenii Noi.

Speriată, femeia a plecat de acasă, lăsând copiii în grija unei rude.

Dimineață, bărbatul a venit acasă, în stare de ebrietate avansată, aplicându-i câteva lovituri de cuțit femeii, care se afla cu copiii, apoi a luat ostatici cei trei minori de 7, 4 și unul de numai un an.

Reprezentanții IGP au precizat că tânărul de 24 de ani este fost militar în cadrul forțelor armate și are o pregătire fizică foarte bună.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, în baza art.280 „Luarea de ostatici”, alin. (2), lit. b) și c) din Codul Penal al Republicii Moldova, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 ore.

sinteza.org

Lasă un răspuns