Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Cauzele care stau în spatele unei dureri de cap. Sfaturi la îndemână împotriva atacurilor de migrenă
Conform specialiștilor de peste Ocean, se disting durerile de cap primare (adică cele fără o cauză subiacentă, reprezentând 90% dintre toate durerile de
Patru persoane au suferit intoxicații cu monoxid de carbon în urma exploatării sobelor defecte. Primul caz a fost înregistrat pe 18 ianuarie în localitatea
Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns joi la un acord prin care limitează la 10 000 de euro plăţile în numerar
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a înregistrat pe parcursul anului trecut peste 1700 de petiții, cu 1100 mai multe față de anul 2022.
Delegația legislativului Republicii Moldova va participa la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Din delegația Parlamentului
Serviciul de Informații și Securitate informează opinia publică că a intrat în posesia de date ce indică la relansarea campaniilor de dezinformare și manipulare
Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiul Timișoara pentru Valori Europene în prezența unui public numeros
Ilan Șor a criticat actuala guvernare moldovenească, acuzând-o că a pierdut contactul cu realitatea și că a înrăutățit situația socio-economică a țării.
Un pasager care sosise cu o cursă TAROM pe Aeroportul Otopeni de la Bruxelles și-a tâiat venele cu o lamă pe care ar fi ascuns-o în gură pe parcursul călătoriei.
O inițiativă legislativă elaborată cu scopul de a consolida capacitățile Institutului Național al Justiției (INJ) și a competențelor audienților INJ a
Parlamentul a reexaminat inițiativa legislativă care prevede modificarea Codului electoral și a Legii privind partidele politice, urmare a recepționării
La 11 ianuarie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru de violul unei persoane

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.