Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
La 26 martie 2026, la Procuratura Generală, s-a desfășurat ședința Consiliului coordonator al organelor de drept cu atribuții în domeniul combaterii traficului
În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor operative desfășurate de polițiștii din Taraclia, doi bărbați, cu vârste de 27 și 35 de ani
Un bărbat din satul Hîjdieni, trăiește o dramă greu de imaginat, după ce în doar câțiva ani și-a pierdut soția, iar recent locuința i-a fost mistuită de flăcări.
Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă principalele acțiuni desfășurate în săptămâna precedentă în domeniul combaterii și prevenirii corupției, precum
În baza unei informații operative, polițiștii din Căușeni au efectuat o percheziție la domiciliul unui locuitor al satului Puhăceni din raionul Anenii
Eurodeputata Diana Şoşoacă a fost chemată luni, la Parchetul General, în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară. Potrivit unor oficiali ai
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, au desfășurat la data de 29 martie 2026 percheziții
Procuratura Generală, informează despre evoluția urmăririi penale în cauza penală privind decesul Ludmilei Vartic la 03.03.2026, prin sinucidere, ca urmare
Prețurile globale ale petrolului au crescut puternic, iar bursele asiatice au scăzut semnificativ luni dimineață, pe fondul intensificării conflictului
În perioada 23 – 29 martie 2026, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 856,1 milioane de lei, iar de la începutul anului
Începând cu 1 septembrie 2026, cadrele didactice nu vor mai fi obligate să treacă prin aceleași proceduri de confirmare a gradelor profesionale la fiecare câțiva ani.
Ofițerii Direcției generale antifraudă a SFS, de comun cu procurorii PCCOCS, au deconspirat o schemă de tăinuire a circa 6.000.000 lei de la achitare la

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.