Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, susține că varianta ideală în Parlament ar fi o coaliție largă între stânga și dreapta politică. Dodon a declarat
O mașină ce aparține unei companii de taximetrie a fost grav avariată, după ce s-a ciocnit cu o ambulanță. Accidentul a avut loc în dimineața de 20 noiembrie
Igor Dodon susține că Guvernul Chicu nu va demisiona, chiar dacă unele partide pregătesc o muțiune de cenzură. Guvernul Chicu nu-și va da demisia, deoarece
Averea deputatului Iurie Reniță va fi verificată de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Socialistul Vlad Batrîncea, care a sesizat ANI cu privire
Orașul devine mai curat și mai modern, asta după ce, ieri, 15 panouri publicitare din sectorul Botanica au fost demontate. Despre aceasta scrie primarul
Igor Dodon caută să se întâlnească cu preşedintele ales, Maia Sandu, iar motivul invocat este “cum se va face transferul de putere şi ceremonia de inaugurare a Maiei Sandu.
În ultimele 24 de ore, din cele 12.316 persoane care au travarsat frontiera de stat, 88 au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a remarcat, în cadrul emisiunii de vineri, că alegerile din noiembrie au fost primele în ultimii zece ani când nu
Maia Sandu a fost aleasă în funcția de Președinte al Republicii Moldova, iar, conform legii, odată cu validarea rezultatelor alegerilor și intrarea în
Potrivit lui Dodon, circa 40 de parlamentari nu își doresc anticipate. „Dacă mai punem PSRM atunci e vorba de peste 70 de parlamentari (PAS+PPDA au 27
Igor Dodon, președintele RM în exercițiu, ar vrea să treacă în scurt timp Serviciul de Informații și Securitate din subordinea Preșidenției în subordinea Parlamentului.
Alegerile parlamentare anticipate au devenit un subiect tot mai discutat în societate. Utilizatorii de Facebook au pornit un adevărat flasmob pe rețeaua

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.