Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Sute de persoane protestează în scuarul Parlamentului, nemulțumiți de mai multe proiecte ce urmează să fie adoptate astăzi de Legislativ.
Conducerea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) ar urma să numească mâine, 3 decembrie, șefii adjuncți ai instituției. Candidaturile la fotoliul
Preşedintele Vladimir Putin le-a ordonat autorităţilor ruse, miercuri, 2 decembrie, să înceapă săptămâna viitoare vaccinarea voluntară în masă împotriva
Moțiunea simplă asupra activității Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova va fi examinată luni, 7 decembrie 2020, în cadrul ședinței plenare.
ONU a aprobat miercuri una dintre cele mai importante schimbări din ultimele decenii ale politicii sale privind drogurile, recunoscând proprietăţile medicinale
Liderul Partidului Nostru și fostul candidat la alegerile prezidențiale, Renato Usatîi, își îndeamnă susținătorii să participe la protestul organizat de
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a intrat astăzi cu forța la ședința Comisiei Naționale a Pieții Financiare. Acesta era însoțit de angajați
În ultima săptămână, în urma verificărilor privind prevenirea răspândirii infecției COVID-19, s-a stabilit o majorare esențială a încălcărilor admise atât
În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost înregistrate alte 1717 cazuri noi de COVID-19, dintre care 7 de import. Astăzi au fost procesate 4282 teste.
Președinta aleasă Maia Sandu îndeamnă oamenii să protesteze împotriva inițiativei legislative a Partidului Socialiștilor (PSRM) care prevede scoaterea
Direcţia Transformare a Ministerului Apărării din Republica Moldova va avea un consilier din SUA pe probleme de reformă şi dezvoltare a Armatei Naționale.
Turnul Eiffel urmează să se redeschidă pentru turişti pe 16 decembrie după ce a rămas închis timp de mai multe săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.