Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Autoritățile municipale susțin că parcursul zilei de astăzi, serviciile municipale vor activa în regim sporit la combaterea poleiului pe trotuare și în
Candidatul înaintat de Maia Sandu la funcția de premier, Natalia Gavriliță, a fost promovată în funcții importante în Ministerul Economiei de către Igor Dodon.
În luna decembrie a anului trecut, creditele noi acordate au constituit 3 325,5 milioane de lei. Cifra este în creștere cu 1,7% față de luna decembrie 2019.
Președintele partidului ,,Șor”, Ilan Șor, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare, refuză să spună unde se află, pe motiv că-i este pusă
O nouă schemă de corupţie, prin intermediul căreia erau eliberate fraudulos permise de conducere, a fost identificată de CNA şi procurorii anticorupţie.
Ieri, 28 ianuarie, a avut loc sesiune de instruire a angajatelor Poliției de Frontieră în domeniul integrității și acordării primului ajutor premedical.
„Să propui un prim-ministru, al tău, și tot tu să spui că nu-l vei vota, este ipocrizie adevărată”, a declarat ex-deputatul Parlamentului Republicii Moldova
Ilan Șor afirmă că actualmente trăiește din sursele financiare pe care i le împrumută membrii familiei. Politicianul a declarat, în cadrul emisiunii Politica de
Fostul președinte al Consiliului de administrație al Băncii de Economii (BEM), Ilan Șor, neagă informațiile potrivit cărora, în timpul activității sale
Ceasul Apocalipsei, care simbolizează iminența unui dezastru planetar și disparția omenirii, a fost setat la 100 de secunde de miezul nopții, din cauza
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, spune că formațiunea sa nu-și va delega reprezentanți în echipa guvernamentală a Nataliei Gavrilița, pentru că există
Președintele Maia Sandu spune că există posibilitatea ca echipa guvernamentală condusă de Natalia Gavrilița să obțină vot de încredere în Parlament.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.