Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 3385 de teste, fiind confirmate 805 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care opt de import.
Tinerii PAS au depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Buiucani în urma protestului de la sediului Partidului Socialiștilor, care s-a desfășurat ieri.
Asociația Agențiilor de Publicitate din Moldova au depus o plângere la Procuratura Anticorupție și la Centrul Național Anticorupție, prin care a solicitat
Deputații din fracțiunea Partidului Șor propun ca proiectele hotărârilor și deciziilor Biroului Permanent al Parlamentului să fie prezentate în limba de
Din aprilie, Italia va putea vaccina zece milioane de oameni pe lună. Anunțul vine de la directorul general al Agenției pentru Medicamente, într-un interviu
Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că moldovenii au ajuns să fie derutați de acțiunile și deciziile controversate ale președintelui Maia Sandu, iar din
În februarie, curent, se împlinesc 3 ani de când dosarul lui Ilan Şor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul. În această perioadă, au fost programate 54
Fracțiunea PSRM urmează încă să ia o decizie dacă va vota sau nu Guvernul Gavrilița. Declarația a fost făcută, astăzi, de către deputatul socialist Vasile Bolea.
În loc să rezolve probleme țării, Maia Sandu s-a preocupat până acum de promovarea în funcții a oamenilor din anturajul său. Acuzația vine din partea liderului
Consumatorii din strada Kiev, 4-16, inclusiv cu fracţii, din capitală vor rămâne joi, 11 februarie, fără apă la robinet. De asemenea, apa va fi sistată pe strada A.
Posibilitatea de a obține într-un termen cât mai restrâns a vaccinului Sputnik-V a fost discutată de către președintele socialiștilor Igor Dodon cu ambasadorul
Vlad Plahotniuc este în continuare unul dintre politicienii preferați ai moldovenilor. Cel puțin asta se vede pe Facebook. La moment, acesta are 61.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.