Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Un bărbat din raionul Nisporeni a fost reținut pentru distribuirea în spațiul public a unui mesaj care instigă la acțiuni teroriste în adresa unui demnitar de stat.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de siguranță în zonele de agrement, precum
Deputatul Vasile Bolea a făcut primele declarații publice după ce în spațiul public au apărut acuzații de violență în familie care îl vizează.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la Congresul Partidului Popular European (PPE), desfășurat la Valencia, Spania. Evenimentul a reunit
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a anunțat că formațiunea pe care o conduce ar putea trece printr-un proces
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Regulamentul pentru implementarea proiectelor comune în domeniul energiei electrice din surse regenerabile, elaborate
Conclavul pentru alegerea noului conducător al Bisericii Catolice ar putea avea loc începând cu data de 7 mai, a declarat luni, 28 aprile, a confirmat
Lidera formațiunii „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a efectuat o vizită de lucru la Căușeni, ca urmare a apelului angajaților de la ÎM Salubrizare, care
Membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie au aprobat raportul la un proiect de lege care a fost elaborat pentru ajustarea cadrului legal
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat în aceste zile vizite în Italia și Spania, unde s-a întâlnit cu comunitățile de moldoveni stabilite
Consiliul Uniunii Europene a decis să prelungească până la 29 aprilie 2026 măsurile restrictive împotriva persoanelor și entităților responsabile pentru
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a deschis o anchetă de serviciu pentru a stabili cum imagini din locuința deputatului Vasile Bolea, implicat într-un

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.