Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Deputatul PSRM, Nicolae Pascaru, a cerut explicați de la Președinție și SPPS în baza căror temei președintele Curții Constituționale Domnica Manole a primit pază de stat.
Deși nu este neapărat o caracteristică obligatorie a nativilor zodiacali din această listă, manipularea ocupă un loc important în modul în care comunică
Detenția pe viață nu va mai putea fi aplicată în cazul persoanelor care vor recunoaște faptele incriminate și va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii de 30 de ani.
Suntem inconfundabili și excepționali și anume principiile după care trăim, ne fac unici în felul nostru. Iată care sunt regulile de viață care ne caracterizează
Curtea Constituțională din Republica Moldova și-a asumat competențele Guvernului și a Parlamentului, iar acest lucru este inadmisibil. Declarația a fost
În urma unui studiu recent, oamenii de știință au ajuns la concluzia că nu este recomandat ca bărbații să urmeze o dietă prea strictă, cu foarte puține grăsimi.
Primele luni din 2021 au adus deja informații interesante despre cele mai importante modele de smartphone care vor fi lansate oficial în decursul anului.
Într-o declarație de presă, UNIREA subliniază că, în discursul de la Strasbourg, ținut în fața APCE, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a făcut
Apple a reîmprosmătat gama de iMac-uri cu noi modele colorate, subțiri și performante datorită procesorului M1. iMac-ul Apple nu a mai fost schimbat, din
Proba practică a examenului auto este cea la care pică cei mai mulţi candidaţi, fie pe fondul emoţiilor, fie pe fondul necunoaşterii în profunzime a regulilor de circulaţie.
Treisprezece bolnavi de COVID-19 au murit vineri dimineaţă într-un incendiu produs într-un spital de la periferia metropolei indiene Mumbai, transmite
În urmă cu 359 de milioane de ani, planeta noastră a trecut prin cel mai mare fenomen de extincție în masă din istorie. Iar oamenii de știință ar fi găsit

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.