Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit astăzi 38 de consilii electorale de nivelul al doilea pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate
Circa 450 de soldaţi, încorporaţi în unităţile Armatei Naţionale în primăvara anului curent, au depus astăzi jurământul militar în cadrul unor ceremonii
Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove își cinstește vineri, 21 mai 2021, ocrotitorul spiritual
Simona Halep, numărul trei în lume, şi-a anunţat retragerea de la Roland Garros. Sportiva a făcut anunţul pe Instagram şi spune că nu va putea participa
Florin Piersic este îndurerat de moartea lui Ion Dichiseanu, care i-a fost coleg și prieten ani buni. Cei doi erau considerați ca fiind cavalerii cinematografiei românești.
Noaptea trecută, în jurul orei 01.00, o femeie de 26 de ani din localitatea Văratic raionul Ialoveni, a sesizat poliția, comunicând că a fost jefuită în
Zeci de percheziţii au avut loc într-un dosar de contrabandă. Percheziţii de amploare au avut loc pentru instrumentarea unui dosar de contrabandă cu ţigarete
Actorul Arnold Schwarzenegger va juca într-un nou serial de pe Netflix alături de actrița Monica Barbaro. Arnold Schwarzenegger va juca împreună cu tânăra
Cazul Natei Albot și drogurile depistate la ea în anul 2017 la Aeroport, au provocat scindări de opinii în PAS. După cum a informat portalul de știri Sinteza.
Aproape toate posturile radio și TV din Republica Moldova au, în prezent, o singură temă de discuție: alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie a.
Redacția Sinteza a expediat o solicitare către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, prin care a solicitat statistica
E trist și de neînțeles că la mai bine de 36 de ore de la declanșarea scandalului, nici PAS și nici Nata Albot nu ies cu vreo reacție. Una așteptată.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.