Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Zeci de agricultori protestează în fața Președinției, cerând ajutor din partea statului pentru acoperirea pagubelor suferite în urma ploilor din ultimele luni.
De la 1 iulie 2021, vârsta de pensionare a femeilor a crescut cu încă 6 luni, ajungând la 59 de ani și 6 luni. De asemenea, începând cu 1 iulie 2021, pentru
Dezbateri cu scântei între liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, și purtătorul de cuvânt al Partidului Politic ”NOI”, condamnatul
Portalul STS pentru generarea certificatelor digitale UE privind Covid-19 este gata. Potrivit unui comunicat, portalul web de pe care cetățenii români
Partidul Acțiune și Solidaritate s-a transformat în SRL, adică societate, administrată de Igor Grosu. Acest fapt este confirmat de un document oficial
Când ţi-e lumea mai dragă şi concediul de vară bate la uşă, te trezeşti cu nesuferita răceala de vară. Chiar dacă răceala apare cu precădere în sezonul
Vladislav Kulminski, consilierul neformal al Maiei Sandu, a declarat în cadrul emisiuni că unica șansă de a schimba ceva în Republica Moldova ar fi ca
Uleiul de struguri este una dintre cele mai sănătoase alegeri alimentare, atunci când vine vorba despre grăsimi mono și polinesaturate. Uleiul de semințe
Implicarea forțelor străine în treburile interne ale țării are loc pentru că în Republica Moldova nu este conducere, a declarat președintele PCRM, Vladimir Voronin.
Preşedintele Xi Jinping a declarat joi că renaşterea Chinei este un ”proces istoric ireversibil”, afirmaţie făcută în cadrul unui discurs rostit cu prilejul
Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Ungariei pentru ca aceasta să renunţe la noua sa lege care interzice promovarea homosexualităţii
În declarația de avere depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC), liderul Partidului ”Democrația Acasă”, Vasile Costiuc nu a indicat nici un venit în

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.