Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Deşi vara a sosit şi multe persoane sunt preocupate mai mult ca niciodată de siluetă, din când în când, poftele „vinovate‟ îşi fac simţite prezenţa, atunci
Atacurile unor insecte precum ţânţarii sau căpuşele pot fi prevenite cu câteva măsuri. În cazul în care ai fost înţepat deja, este bine să ştii ce să faci
Fostul candidat la funcția de prim-ministru și cap de listă a Partidului Legii și Dreptății în actualul scrutin parlamentar, Mariana Durleșteanu, este
Guvernul Republicii Moldova ar putea să semneze zilele acestea cu autoritățile din Rusia un acord pentru procurarea a 700 de mii de doze de vaccin Sputnik V.
Gheorghe Cavcaliuc fiind invitat la o emisiune televizată, a declarat că el va fi persoana decisivă privind formarea unei alianțe în următorul Parlament.
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, liderul PSRM, Igor Dodon, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, membri ai PSRM și ai mișcării de
O grupare infracțională specializată în săvârșirea furturilor din locuințe în proporții deosebit de mari, a fost destructurată de polițiștii din capitală, în
Apar tot mai multe episoade negre din trecutul Valentinei Manic, nr.17 pe lista PAS la Parlamentarele din 11 iulie. Potrivit unor acte, care au apărut
Poliția din Bălți, în cadrul operațiunii speciale „CASCADA”, care este în desfășurare pe întreg teritoriul țării, au desfășurat mai multe razii
PSRM este cea mai importantă forță politică din țară și așa va fi și în continuare. De acest fapt se arată convins liderul socialiștilor, Igor Dodon, care
Gheorghe Cavcaliuc susține că mai mulți deputați din fostul Parlament îl roagă să fie primiți în Partidul PACE, doar că el i-a refuzat. Președintele partidului
Președintele partidului PACE vine din nou cu acuzații împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate și susține că mulți dintre membrii ultimei formațiuni

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.