Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Parlamentul se întrunește în ședință plenară, astăzi, 9 decembrie. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de ieri, ordinea de zi a acesteia.
Alocația lunară de stat pentru veteranii celui de-al doilea război mondial (doar 189 rămași în viață) ar putea fi majorată. Comisia protecție socială
Reprezentanții Moldovei la Trofeul campionilor Europeni la padel 2021 de la Lisabona, Victor Buzatu și Mihai Burciu, și-au aflat astăzi adversarii din
Dosarul Marinei Tauber privind excluderea din cursa electorală de la Bălți este sută la sută politic și a fost cusut cu ață albă. De această părere sunt
Un autobuz de pe ruta 47 a rămas fără frâne și a accidentat mai multe automobile implicate în trafic, dar și care erau parcate în fața unui market, pe
2991 de cetățeni au murit de COVID-19 în Republica Moldova de când Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) guvernează țara si sănătatea. Datele au fost
Republica Moldova urmează să inițieze negocieri cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea contractării unui împrumut de stat extern în valoare
La 8 decembrie 1920, la ora 14.30, când Senatul trebuia să-şi reia lucrările, a avut loc o explozie puternică, în urma căreia şi-au găsit sfârşitul epicopul
Comisia de control al finanțelor publice a examinat, astăzi, rezultatele auditului Curții de Conturi asupra rapoartelor financiare ale proiectului ”Reforma
Situația pandemiei este una care ridică îngrijorări din pricina variantei Omicron, care se extinde în mai multe state ale lumii. Bill Gates, cel care și-a
„Avem o guvernare nesimțită!” – Astfel deputatul blocului Comuniștilor și Socialiștilor Grigore Novac a calificat acțiunile majorității PAS, care
Comisia Europeană ar urma să ofere Republicii Moldova un grant de 60 de milioane de euro pentru gestionarea crizei din sectorul energetic.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.