Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Ministerului Mediului, a continuat consultările publice dedicate blocului tematic „Calitatea apei”, parte a Capitolului 27 – Mediu, din cadrul procesului
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, și cu suportul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Misiunii UE de Asistență la Frontieră
Poliția Republicii Moldova anunță că, la Atena a fost reținut fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, transmite alerta.md. ”Cu puțin timp în urmǎ, canalele
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, întreprinde astăzi o vizită de lucru în raionul Nisporeni, în cadrul unei serii de deplasări în teritoriu
Trei persoane, inclusiv doi minori și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară. Primul caz a fost înregistrat pe 21 iulie în apropierea localității
Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat, în ședința din 22 iulie 2025, rapoartele Comisiei Vetting privind evaluarea externă a judecătorilor Elena
Aflată într-o vizită oficială la Chișinău, ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a reafirmat marți că autoritățile române nu sunt obligate
Fostul ministru de Interne și lider al protestelor antioligarhice din 2015-2019, Andrei Năstase, și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care a evoluat
Există oameni care își sacrifică viața, cariera și contul bancar pentru marea cauză a reformei justiției moldovenești. Un soi rar de sfinți seculari —
Elena Dragalin, mama fostului procuror-șef anticorupție Veronica Dragalin, a oferit o reacție amplă privind activitatea fiicei sale, afirmând că aceasta
Pe data de 21 iulie la Roma, directoarea generală a Casei Naţionale de Asigurări Sociale, dna Elena Ţîbîrnă, a semnat Aranjamentul Administrativ pentru
Ministra afacerilor externe al României, Oana-Silvia Țoiu, va întreprinde marți, 22 iulie, o vizită de lucru în Republica Moldova, la invitația viceprim-ministrului

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.