ACTUAL
Noile tratamente anti-Covid pe bază de pastile vor fi disponibile în curând și în România. Ministrul Sănătății a anunțat că au avut loc deja discuții preliminare
Procuratura municipiului Bălți informează despre destructurarea în comun cu angajații Secției nr.1 a Direcției Investigații «Nord» a INI al IGP a unei
Toată lumea, de la mic la mare, este așteptată, în noaptea dintre ani, la OrheiLand, cel mai mare parc de distracții din țară. La inițiativa lui Ilan Șor
Igor Dodon a ajuns la Procuratura Generală, unde a fost citat pentru audieri. Anterior, ședința era planificată pentru data de 27 decembrie, însă aceasta
Un activist civic a postat un filmuleț video în care arată cum a fost curățat drumul doar până la poarta prim-ministrului Natalia Gavrilița.
Campania de inaugurare a pomilor de Crăciun, unul dintre cele mai frumoase și așteptate proiecte ale anului, lansat de echipa Partidului „ȘOR”, a ajuns la final.
Cel mai extravagant artist din Republica Moldova, a făcut o postare pe pagina sa de Instagram prin care și-a anunțat fanii că se retrage din muzică.
Familiile angajaților sistemului medical nevaccinați, răpuși de COVID-19, nu vor mai beneficia de indemnizația unică de 100 mii lei. Un proiect de hotărâre
Ruslan Popov a fost suspendat din funcția de procuror general adjunct, iar Igor Popa a fost suspendat din funcția de adjunctul procurorului șef al municipiului
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță cod galben de polei și ghețuș. Fenomenele sunt prognozate pentru perioada 28-30.12.2021, scrie Deschide.
La 25 decembrie curent, polițiștii din cadrul Direcției Investigații Nord a INI al IGP, cu sprijinul Batalionului cu Destinație Specială „Scorpion” al
Gerul și zăpada a pus stăpânire pe întreaga țară, iar acest lucru poate pune în dificultate șoferii. În această perioadă ei ar trebui să aibă mare grijă

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.