ACTUAL
Judecătoarea care l-a condamnat pe actorul Voloc deține o „istorie de succes” demnă de interesul ANI
Cu 56 de adresări privind atragerea la răspundere disciplinară și contestații, un judecător deține cinci imobile de sute de metri pătrați și două automobile
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către primarul unei comune din raionul Râșcani.
Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 din București, România, efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor
Peste 3.700 de moldoveni au susţinut petiţia publică adresată autorităţilor României pentru asigurarea accesului în regim normal la serviciile consulare.
Oamenii legii au reținut cu puțin timp în urmă doi suspecți în cazul tânărului găsit fără suflare pe malul lacului din Parcul Valea Trandafirilor.
Tinerii sunt tot mai triști, arată un indice consultat de publicația The Economist. Studiul a vizat populația din Marea Britanie. Chiar dacă în rândul
Maestrul Nicolae Botgros a fost testat pozitiv pentru a doua oară cu COVID-19. Dirijorul Orchestrei “Lăutarii”, care este vaccinat, a contractat o formă
O familie de moldoveni stabiliți în Italia trece prin clipe grele, după ce fetița lor de doar 3 ani a murit în urma complicațiilor provocate de coronavirus.
În primele 11 luni ale anului 2021, Poliţia de Frontieră Română, împreună cu alte autorităţi competente, a desfăşurat acţiuni de depistare a celor care
Accident cumplit în Brăila, în cursul zilei de marți, în care au fost implicate o mașină de examen auto și un autoturism marca BMW. În aceste momente examinatorul
Procuratura Anticorupție informează opinia publică că, astăzi 04 ianuarie 2022, a adus la cunoștința avocaților, ordonanța de punere sub învinuire, cu
La 03 ianuarie 2022, procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor pentru examinarea acţiunilor pretins ilegale ale Procurorului General interimar

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.