ACTUAL
Ziua de 19 ianuarie marchează Botezul Domnului sau Boboteaza, moment care încheie sărbătorile de iarnă. Cu ocazia acestei sărbători, credincioșii primesc
În facturile pentru luna ianuarie, Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la energia termică. Despre aceasta a anunțat premierul Natalia Gavrilița
În mai multe țări, la nivel mondial, a început campania de vaccinare pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Această campanie este esențială
FOTO// Accident pe traseul Bălți-Fălești. Un Mercedes a derapat de pe șosea și a intrat într-un șanț
Zi cu ghinion pentru șoferul unui Mercedes care a ajuns cu autovehiculul său într-un șanț pe traseul Bălți-Fălești. Imaginile de la fața locului cu incidentul
Un cititor fidel al portalului de știri Sinteza, ne-a expediat un filmuleț video realizat în nordul țării. În urma precipitațiilor înregistrate sub formă
Gazprom a refuzat să includă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului de Supraveghere „Moldovagaz” problema publicării contractului de furnizare a gazelor.
În noaptea de 15 spre 16 ianuarie curent, polițiștii din Ungheni, au desfășurat razii de verificare și patrulare, unde au depistat două persoane la braconaj.
Echipa de fotbal FC Florești a fost exclusă din Divizia Națională, pe motivul trucării meciurilor din cadrul Campionatului R. Moldova la fotbal.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în comun cu subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne desfășoară acțiuni de prevenire a situațiilor
O femeie şi-a recunoscut pisica pierdută acum opt luni după un mieunat în timpul unui apel telefonic
O pisică a fost recuperată după opt luni, după ce stăpâna ei i-a recunoscut mieunatul în timpul unei convorbiri telefonice. Rachael Lawrence, din Essex
Republica Moldova a recepționat un lot de echipamente de protecție și dezinfectant împotriva COVID-19 donat de Guvernul Olandei în valoare de peste 2,5
În perioada 10 – 16 ianuarie curent, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 16 565 solicitări.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.