ACTUAL
Cu toate că riscul de a contracta COVID-19 este foarte ridicat, mai ales în cazul Omicron, este bine să ştii unele lucruri dacă locuieşti în casă cu un bolnav.
Oamenii legii au documentat activitatea unui grup infracțional condus de doi deținuți din cadrul Penitenciarului nr. 3 Leova, care ar fi comis peste 20
O instanță din Italia a condamnat un român și un moldovean pentru furturi ”de lux” din mai multe magazine din nordul țării. Un român și un moldovean au
Deputații nu vor să renunțe la compensațiile pentru gaz? Doar 51 de persoane au spus ”NU” ajutorului
51 de persoane au renunțat la compensațiile pentru gaz ale Guvernului. Printre aceștia se numără vicepremierul, Andrei Spînu și șeful de la Moldovagaz, Vadim Ceban.
Un tânăr în vârstă de 18 ani locuitor al capitalei a fost reținut de ofițerii Secției Investigare Infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec.
Tot mai mulți oameni decid să cumpere produse alimentare de la magazinele sociale, lansate la inițiativa lui Ilan Șor. Și asta deoarece prețurile pentru
IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că în perioada 17 – 23 ianuarie, 19 662 persoane au solicitat intervenția ambulanței.
Taximetriștii din Bălți pare să fi ajuns la culmea disperării. Zeci de șoferi au renunțat la automobile din cauza scumpirii gazului metan, care a ajuns
Un bărbat de 33 de ani, originar din Ștefan Vodă a fost fixat cu dispozitivul TruCam, în timp ce se deplasa cu 92 km/h pe bulevardul Dacia din capitală.
Șapte candidați la funcția de Avocat al Poporului au fost admiși la proba interviului. Decizia a fost luată de membrii Comisiei speciale, care s-au întrunit
Consumatorii din strada Uzinelor, 12, 21, 27- 47 din capitală vor rămâne miercuri, 26 ianuarie, fără apă la robinet. Sistările sunt planificate între orele 09.
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 24 ianuarie – 20 februarie, a.c., accesul tuturor vizitatorilor în clădirea municipalității

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.