ACTUAL
Poliția Republicii Moldova informează că în urma verificărilor efectuate de forțele de ordine, alerta cu bombă de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana
Oamenii legii au reținut patru membri ai unui grup criminal specializat în contrabanda și comercializarea drogurilor. Potrivit datelor din dosar, investigat
În jurul orei 08:38, angajații Inspectoratului de Poliție Ciocana au fost sesizați prin intermediul serviciului unic 112, despre apelul făcut de un bărbat
Un nou flash-mob a fost organizat astăzi de membrii și simpatizanții PCRM, la care au participat și reprezentanții Partidului „ȘOR”. De această dată, manifestația
Un bărbat de 26 de ani, originar din raionul Briceni, a fost reținut fiind suspectat de furtul mai multor biciclete din scara blocurilor de locuit amplasate
Ofițerii Direcției Antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea procurorilor
După doi ani de pandemie, copiii și adolescenții se vor bucura din nou de odihnă și recreere în taberele de vară. O hotărâre în acest sens a fost aprobată
Un tânăr moldovean, rezident în Italia și în vârstă de 29 de ani, a fost găsit mort în noaptea zilei de vineri spre sâmbătă, 14 mai 2022, într-un tomberon
Republica Moldova va avea pentru prima dată un bărbat de orientare sexuală netradițională, declarat ambasador. Este vorba despre Viorel Ursu.
Vremuri bune cu prețuri nebune! Jos Guvernul și guvernarea PAS, care au dus poporul de nas! Acestea sunt câteva dintre lozincile scandate în cadrul unui
Un nou serviciu guvernamental de identitate și semnătură electronică mobilă MobiSign va fi pus în curând la dispoziția cetățenilor și organizațiilor și
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de hotărâre cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Contractului de credit între Republica

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.