ACTUAL
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a companiei care a introdus ilegal în
Marți, 24 mai 2022, a avut loc ședința planificată a Consiliului de Integritate (CI). De pe ordinea de zi au fost examinate subiectele cu privire la sesizarea
Procurorii anticorupție și ofițerii CNA au descins de dimineață pe mai multe adrese din Chișinău. Acțiunile de urmărire penală au loc într-un dosar de
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 38 168 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul
De ziua ei de naștere, Maia Sandu ar trebui să le facă moldovenilor un cadou și să plece din funcție. Declarația aparține liderului Partidului „ȘOR”, Ilan
Membrii și simpatizanții PSRM protestează în fața sediului Președinției, după ce au manifestat la Parlament. Participanții scandează Jos Maia Sandu!
Fostul președinte al partidului „Alianța pentru Unirea Românilor” (AUR), Vlad Bilețchi, a venit în fața Parlamentului, acolo unde Partidul Socialiștilor
Informații contradictorii legate de statutul ex-președintelui țării, Igor Dodon. Presa a dat informația despre reținerea pentru 72 de ore a fostului președinte
Ofițerii de investigație ai Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigație a IGP, în comun cu procurorii PCCOCS
Peste 40 de grădinițe din Capitală și din suburbii își vor suspenda parțial activitatea pe perioada de vară, în legătură cu desfășurarea lucrărilor de
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 34 620 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul
Un moldovean în vârstă de 48 de ani a fost găsit decedat în mare. Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 22 mai, de către un bărbat ce se plimba

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.