ACTUAL
O grupare infracțională formată din patru membri cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani, specializată în furturi de accesorii de la automobile, a fost
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane
Printr-un comunicat de presă, Poșta Moldovei informează că au fost reluate trimiterile poștale către Federația Rusă. Acum pot fi expediate și primite scrisorși
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu o reacție la cazul unei adolescente care a fost snopită în bătaie, sâmbătă, 28 Mai, în localitatea Biești
Imagini cu puternic impact emoțional. O tânără a fost bătută cu cruzime, inclusiv cu o creangă uriașă. Mai mult, aceasta a fost dezbrăcată de haine și
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a primit astăzi cererea de demisie a șefului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco.
Președinții de Parlament din cele opt State Baltice și Nordice (NB8) vor efectua o vizită oficială comună în Republica Moldova. Parlamentul Republicii
Consumatorii din strada Maria Drăgan, 28-36, din capitală vor rămâne marți, 31 mai, fără apă la robinet. La fel, apa va fi oprită pe străzile Maria Drăgan
O situație mai puțin obișnuită pentru Republica Moldova. În dimineața zilei de 30 mai 2022, un Mercedes cu numere de înmatriculare ucrainene, circula nestingherit pe contrasens.
Procuratura Anticorupție informează că, pe parcursul zilei de 27 mai 2022, au terminat urmărirea penală pe un episod de îmbogățire ilicită (art.
Biroul Național de Statistică informează că numărul de decese înregistrate în anul 2021, conform datelor Agenției Servicii Publice, a fost de 45.
Locuitorii dintr-un cartier timișorean au rămas înmărmuriți după ce un copac a căzut peste două fetițe care își petreceau timpul jucându-se în spatele blocului.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.