ACTUAL
Prețurile la carburanți, care anterior au scăzut puternic până la cel mai mic nivel din anul curent, înregistrează în prezent o recuperare parțială în
Compania BEMOL a emis o scrisoare deschisă adresată președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, exprimând îngrijorări serioase privind acțiunile recente
Circa 8000 de operații de cataractă, în valoare de totală de aproape 102 milioane de lei, au fost efectuate în primele opt luni ale anului.
Potrivit învinuirii înaintate de procurori, în februarie 2022, inculpatul, care s-a dovedit a fi un bărbat de 63 de ani, aflându-se periodic pe teritoriul mun.
Institutul de Mediu de la Stockholm (SEI), în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, a lansat un studiu privind evaluarea potențialului utilizării
Oamenii condamnatului Ilan Șor pregătesc noi destabilizări în R. Moldova, iar în acest scop au fost „angajați” peste 2 000 de tineri să vină în Chișinău
Militanți pentru sol, liderii și fermierii prezenți la Forumul Mondial al Solurilor Vii 2024 , desfăşurat miercuri, 9 octombrie, la Arles, Franța, au
Medicii bat alarmă după ce în ultimele săptămâni a crescut semnificativ numărul intoxicațiilor cu ciuperci. Numai în ultimele săptămâni, 10 copii au fost
Băiatul de 10 ani, dispărut în dimineața zilei de miercuri, 9 octombrie, a fost găsit cu puțin timp în urmă. Acesta se afla la aproximativ 7 km de casă
Cu puțin timp în urmă, Poliția a intrat în posesia unei informații precum că la unii cetățeni urmează să ajungă produse alimentare expirate, mai ales fiind
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat pentru joi, 10 octombrie, Cod Galben de ceață, în mare parte a teritoriului Republicii Molfova, transmite MOLDPRES.
Republica Moldova va avea un sistem digital UNIFORM AGRI. Implementat la ferma didactică a Facultății de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului a Universității

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.