ACTUAL
Un membru activ al organizației criminale ”PATRON”, originar din orașul Nisporeni, alias ”Șulț”, împreună cu un complice, au pus la cale o schemă de
Ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, solicită ajutorul cetăţenilor în identificarea unei femei de aproximativ
IGP: Nu poate fi considerat un protest pașnic când se admit încălcări de ordine și siguranță publică
Inspectoratul General de Poliție (IGP) a venit cu o serie de recomandări în contextul protestului fermierilor ce are loc în aceste clipe în fața Parlamentului.
Peste 67% din cetățenii Republicii Moldova își doresc aderarea la Uniunea Europeană, arată datele unui sondaj realizat de către iData în luna decembrie.
Plafonul de impozitare a coletelor comandate online va rămâne în 2021 la valoarea de 200 de euro. Parlamentul a susținut amendamentul deputaților PSRM
Artur Gumeniuc, directorul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a fost eliberat din funcție. Potrivit MOLDPRES, decretul șefului
Un tănâr, în vârstă de 17 ani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost împușcat în gât. Tragedia s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 04:00
Salariile personalului medical vor crește din nou de la 01 ianuarie 2021. Parlamentul a aprobat în lectură finală Bugetul Public Național care prevede
În dimineața zilei de 17 decembrie 1989, începând cu ora 10:00, se va desfășura în municipiul Timișoara defilarea unor subunități ale MApN, însă militarii
Cancerul este responsabil pentru aproximativ 10 milioane de decese în 2020 la nivel mondial, a anunţat marţi Agenţia Internaţională pentru Cercetare în
Violența asupra medicilor și a lucrătorilor medicali aflați în exercițiul funcțiunii va fi sancționată. O astfel de prevedere a fost adăugată în Codul
Proiectul controversat de modificarea a Codului Audiovizualului a fost votat de către deputați. Inițial documentul prevedea inclusiv dezvăluirea surselor

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.