ACTUAL
Mama fostului primar al capitalei, a fost petrecută astăzi pe ultimul drum. Din cauza complicațiilor apărute în urma infectării cu COVID-19, aceasta a pierdut lupta.
Alte 341 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 3 cazuri sunt de import : Rusia-1
Anumite categorii de lucrători din Italia, printre care și cei care activează în domeniul casnic (menajere, bone, asistente familiale), pot obține pensie
În după-amiaza zilei de ieri la Vadul lui Vodă s-a prăbușit un avion de dimensiuni mici, la bordul căruia se aflau două persoane. Acestea nu au suferit leziuni grave.
Ion Ceban a declarat că, începând de astăzi, urmează să fie sistată activitatea unor spitale în care erau internați pacienți suspecți sau infectați cu COIVD-19.
Un inspector principal al Direcției generale administrare fiscală Centru din cadrul Serviciului Fiscal de Stat a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie.
La solicitarea consumatorilor și în conformitate cu Dispoziția viceprimarului capitalei, Ilie Ceban, privind încheierea perioadei de încălzire, Termoelectrica
Având în vedere prevederile Hotărârii CNESP nr.51 din 19 martie 2021, administrația Î.M „Piața Centrală” anunță despre revenirea la programul zilnic de
În accident au fost implicate o mașină de marcă Skoda, un Mercedes, o mașină de marcă Toyota și alta de marca Honda. În rezultatul impactului microbuzul
Persoanele fizice care nu respectă deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale riscă amenzi de la 40 la 100 de unități convenționale (de la 2000 la 5000 de lei).
O româncă de 32 de ani a fost ucisă cu sălbăticie în Italia. Toate dispozitivele electronice ale victimei au dispărut. O româncă de 32 de ani a fost ucisă
Noi restricții privind călătătoriile în alte țări, au fost publicate vineri, la data de 16 aprilie. Astfel, moldovenii care planifică să călătorească în

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.