POLITIC
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova ia foarte în serios declarațiile procurorului general Alexandr Stoianoglo despre implicarea directă a fostului
Asistăm la o confiscare dură și o subordonare a Procuraturii Generale, susține deputatul BCS, Bogdat Țîrdea, într-o postare pe rețelele sociale.
Igor Dodon a felicitat în dimineața zilei de astăzi profesorii cu prilejul sărbătorii profesionale. Acesta și-a exprimat recunoștință și respect pentru
Președintele PSRM, Igor Dodon a avut o întrevedere cu candidații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la alegerile locale noi care se vor desfășura pe
Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, „este un personaj care trebuie să plece din viața politică și publică”. Declarația a fost făcută
Președinția a cheltuit peste 78 de mii de lei pentru vizita efectuată de delegația prezidențială la New York, Statele Unite ale Americii (SUA), în perioada
Cu ocazia Zilei Profesorilor, Primăria municipiului Chișinău a oferit diplome și premii mai multor pedagogi. „Faimoși prin fapte, modești de fire și sinceri
Viceprimarul de la Bălți, Nicolai Grigorișin, anunță că va participa la alegerile pentru funcția de primar general al mun. Bălți, în calitate de candidat independent.
Educația incluzivă și protecția socială a copiilor, rămași fără grija părintească, au fost discutate în cadrul unei întrevederi a președintelui Comisiei
Deputatul Igor Dodon, șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Cooperări Economice la Marea Neagră (APCEMN), a participat
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a venit cu o reacție la declarațiile Procurorului General, Alexandr Stoianoglo. Acesta le califică drept „un act regretabil
Securitatea regională, procesul de reglementare transnistreană, precum și posibilitățile de preluare a bunelor practici și expertiza letonă în domenii

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.