POLITIC
Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de luni, 25 august, a aprobat hotărâri care se referă la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, la încheierea mandatului său. În cadrul întrevederii
Șeful diplomației Republicii Moldova va participa în calitate de invitat special la Reuniunea Anuală a Diplomației Române – un eveniment cu tradiție, care
Vicepreședintele Parlamentului și deputat al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Batrîncea, a adresat un apel oficial organizațiilor
Guvernul a aprobat astăzi, 26 august, modificarea Regulamentului sanitar privind suplimentele alimentare, cu scopul de a consolida protecția sănătății
Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanți ai formatului Benelux – Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, trei dintre cele șase țări fondatoare ale
Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale din 25 august că programul prelungit
Mihai Popșoi, a găzduit astăzi la Chișinău o delegație a miniștrilor de externe din statele BENELUX – viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe
În ajunul celei de-a 34-a aniversări a proclamării Independenței Republicii Moldova, echipa Serviciului Vamal a participat cu mândrie la competiția sportivă
Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță despre condițiile în care concurenții electorali înregistrați pentru participare la alegerile parlamentare din
Parlamentul Republicii Moldova a fost vizitat în perioada 2021 – 2025, de peste 40 de mii de persoane, în cadrul a peste 1 400 de vizite de informare organizate
Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) a demarat oficial misiunea de observare a alegerilor parlamentare din Republica

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.