POLITIC
Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a avut astăzi o întrevedere cu membrii misiunii internaționale de observare a alegerilor Rețeaua Europeană
Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, atrage atenția că implicarea directă a președintei Maia Sandu în campania PAS ar încălca
Academia ”Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a marcat 35 de ani de la fondare și deschiderea noului an universitar 2025-2026, eveniment
Asociația „Forța Fermierilor” i-a adresat o scrisoare deschisă Comisarului European pentru Agricultură, Christophe Hansen, aflat în vizită la Chișinău
Guvernarea PAS a reușit, în doar câțiva ani, să concentreze puterea într-un mod periculos, transformând instituțiile statului în simple instrumente de
Ilie Bolojan a decis să desființeze Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, o instituție creată cu scopul nobil de a sprijini dezvoltarea relațiilor
Maia Sandu, va efectua în data de 9 septembrie 2025 o vizită oficială la Strasbourg, unde va susține un discurs în plenul Parlamentului European și va
Liderul socialiștilor, Igor Dodon a reacționat la perchezițiile din sudul țării la membrii Inimei Moldovei, formațiune parte a Blocului electoral Patriotic
Constantin Borosan a fost prezentat oficial angajaților Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în calitate de director al Consiliului
Astăzi, 1 septembrie 2025, la sediul Procuraturii Anticorupție a avut loc solemnitatea de prezentare a noului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Comisarul european pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen.
După ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a anulat, sâmbătă, hotărârea Curții de Apel privind reînregistrarea Partidului „Moldova Mare” în cursa electorală

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.