POLITIC
Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, cere Procuraturii „să se autosesizeze nu doar pe cazurile unor deputați trădători, dar și-n raport
Astăzi, președintele Partidului Puterea Oamenilor, Ruslan Codreanu împreună cu candidatul Puterea Oamenilor, domnul Vladimir Celeev au depus actele la
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că decizia de a acorda premii de câte 800 de lei de Paște deputaților și angajaților Secretariatului Parlamentului
Rectificările bugetare propuse Parlamentului spre aprobare sunt antinaționale și antisociale. Asta deoarece fondurile pe care guvernarea vrea să le aloce
Majoritatea parlamentară a PAS a respins propunerea Partidului „ȘOR” de a include pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului privind audierea prim-ministrului
Partidul „ȘOR” a expediat în adresa Parlamentului și Președinției două scrisori prin care solicită să renunțe la majorările bugetare pentru aceste două
„Nu ne face mare onoare să atragem atenția la fel de fel de inepții pe care le spun diverși pseudo-politicieni”. Cu o asemenea reacție a venit vicepreședintele
Un show fără finalitate. Astfel vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a calificat cererea procurorului general interimar
Conform sondajului prezentat de iData, Maia Sandu rămâne lider în topul încrederii politicienilor cu 22,3%, fiind urmată de Igor Dodon cu 13,8% și Ilan
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, îndeamnă populația să economisească consumul de energie electrică.
Procurorul general interimar cere ridicarea imunității parlamentare a deputatului socialist Radu Mudreac. În adresa speakerului Parlamentului au parvenit
Fiind invitat la o emisiune televizată, Mihai Popșoi, deputatul al Partidului PAS, a declarat că nu mai crede că dosarul privind uzurparea puterii în stat

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.