POLITIC
A fost votat în prima lectură proiectul pentru modificarea Legii privind sistemul public de pensii și Legii privind sistemul public de asigurări sociale.
Astăzi, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM a susținut un briefing în cadrul căruia a expus poziția PSRM cu privire
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a avut o întrevedere de lucru cu Enver Özkal, consilier în domeniul securității și afacerilor
Legislația în domeniul drepturilor de autor și drepturile conexe va fi armonizată la reglementările acquis-ului comunitar european. Un proiect de lege
Nu le-au ajuns 30 de zile pentru a examina motivele creșterii inflației, dar și controlul privind politica monetară. Majoritatea Parlamentară PAS a votat
Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” au cerut, la ședința Parlamentului din 1 iulie, audierea ministrului Educației, Anatolie Topală, în
Ieri, 30 iunie, Secretarul General al MAI, Serghei Diaconu, a reprezentat Republica Moldova la Reuniunea ONU privind siguranța rutieră, unde a ținut un
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu sprijinul Serviciului de Informații și Securitate, au terminat acțiunile
Ministerul Apărării a comentat scrisoarea citită de către deputatul comunist Vladimir Voronin pe 1 iulie, în care este descrisă situația jalnică dintr-o
O nouă acțiune de protest împotriva politicii antipopulare a guvernării a avut loc în fața Parlamentului Republicii Moldova. Participanții la miting și-au
A fost modificată procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, ceea ce va crea condiţii pentru a asigura plasarea pe piața Republicii Moldova
Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege care va îmbunătăți cadrul normativ privind dezvoltarea sectorului hidroameliorativ.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.