POLITIC
În Republica Moldova se vor desfășura mâine, 1 iunie, două summituri. Primul este cel organizat pentru străini de către Maia Sandu, iar al doilea este
Scandal în jurul creării Centrului pentru combaterea propagandei „Patriot”, despre care a vorbit președintele Maia Sandu, la începutul săptămânii.
Mai mulți primari din Găgăuzia au semnat o declarație comună, în care anunță despre întreruperea cooperării cu Partidul Socialiștilor, transmite Breaking.
Visul european nu mai există, pentru că Europa însăși a devenit astăzi vasal. Declarația îi aparține președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, și a fost
Consumatorii care vor decide să contracteze companiile private pentru a cumpăra gazul la un preț mai mic decât cel reglementat în prezent de ANRE, vor
Comisia Pre-Vetting a anunțat miercuri, 31 mai, că a încheiat cea de-a doua și ultima rundă de audieri publice a candidaților la funcția de membru în Consiliul
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a confirmat, într-un interviu pentru publicația Bloomberg, că va candida pentru încă un mandat.
Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare care se vor desfășura în perioada 8 – 23 iunie. În plenul Parlamentului
Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu împreună cu echipa de management de la Minister, au avut o întrevedere cu jurnaliști de la diverse instituții media
Ministrul Finanțelor, Veronica Sirețanu, confirmă că, deocamdată, de majorări salariale vor beneficia doar miniștrii și funcționarii guvernamentali, deoarece
Grupul Media pentru Știri de Securitate privind Summitul Comunității Politice Europene (GMSS-CPE) 2023 vă informează: Pregătirile pentru evenimentul din
Salariile miniștrilor din Republica Moldova vor crește de la 26 de mii de lei până la 50 de mii de lei. Un proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.