POLITIC
Cel mai nou cartier de la Orhei – Lupoaica, se dezvoltă dinamic și devine tot mai confortabil pentru localnici. Recent, aici au fost renovate două străzi
Astăzi, în Republica Moldova, se marchează Ziua Limbii Materne, o sărbătoare cu rădăcini adânci în istoria și cultura țării. Natalia Parasca, președintele
Cu prilejul Zilei Limba noastră cea Română, vicepremierul Nicu Popescu a transmis următorul mesaj: „Dragi prieteni, Sărbătorim astăzi unul dintre cele
Copiii din orașul și raionul Orhei, care merg anul acesta în clasa întâi, au primit în dar ghiozdane și rechizite, la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.
Liderul partidului ”Renaștere”, Vasile Bolea, a transmis călduroase urări cetățenilor cu ocazia Zilei Limbii Noastre. El a salutat nu doar cetățenii Moldovei
Lista substanțelor stupefiante, psihotrope și precursorilor acestora a fost actualizată, în scopul combaterii abuzului de noi substanțe și diminuarea riscurilor
Diana Caraman, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a fost anunțată ca fiind candidatul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova
Guvernarea continuă acțiunile de persecutare a rețelei de magazine sociale „Merișor”. După ce, la începutul anului, a interzis vânzarea în acestea a pâinii
În ședința de ieri, Consiliul Audiovizualului (CA) a acordat un nou termen furnizorilor pentru ca aceștia să depună Declarațiile privind reflectarea alegerilor
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) va dispune de un mecanism ajustat de activitate a Ghișeului unic de documentare a străinilor.
Executivul a aprobat, astăzi, 30 iunie 2023, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la semnarea Acordului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne
Deputata Ana Racu, vicepreședinta Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, va participa la Forumul parlamentar de informații și securitate.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.