POLITIC
În perioada 2 – 4 octombrie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită de stat în Republica Portugheză pentru a promova aderarea țării
Președinta Consiliului Audiovizualului (CA), Liliana Vițu, a participat la masa rotundă privind combaterea discursului de ură, sexismului și altor forme
Astăzi, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Batrîncea, împreună cu membrul Consiliului Executiv PSRM, ex-viceprim-ministru
Pe parcursul lunii septembrie, comisiile parlamentare permanente s-au convocat în 58 de ședințe. În cadrul acestora, au fost aprobate 30 de rapoarte, nouă
Circa 80 de tineri, reprezentanți ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice din Republica Moldova, elevi și studenți din mai multe instituții
Petru Rotaru, noul ministru al finanțelor, a fost, astăzi, prezentat echipei ministerului, în prezența prim-ministrului Dorin Recean și a fostei conducătoare
Vicepremierul Nicu Popescu a avut o discuție telefonică detaliată cu Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri
Din octombrie, toți pensionarii din orașul și raionul Orhei, orașul Taraclia și Găgăuzia vor primi un adaos la pensie în sumă de 1000 de lei.
Promovarea integrității și combaterea corupției în rândurile funcționarilor vamali reprezintă o prioritate pentru Serviciul Vamal și este un element fundamental
În perioada 25 – 29 septembrie curent, 54 funcționari vamali din Aparatul central și birourile vamale au participat la Atelierul de lucru privind
În cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a fost organizată o masă rotundă sub genericul ” Implementarea sistemului informațional
Petru Rotaru, director al Serviciului Fiscal de Stat în perioada 30 martie – 28 septembrie 2023, a mulțumimt colegilor din cadrul autorității pentru munca

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.