POLITIC
Șefa statului i-a invitat, astăzi, la Președinție pe funcționarii publici din grupurile de lucru responsabile de negocierile pentru aderarea Republicii
Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor cu care a vorbit despre transformarea Republicii Moldova în drumul
„Regimul actual încearcă prin toate mijloacele să își elimine concurenții de pe scena politică, iar eu personal am simțit de mai multe ori presiunea structurilor
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Tudor Ulianovschi, a reacționat public față de comentariile ironice și critice aduse recent de către
Decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova
Premierul Dorin Recean a întreprins joi o vizită în localitatea Rădulenii Vechi, din raionul Florești. Datorită programului „Satul European”, comuna a
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, s-a întâlnit ieri cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
Decretul șefei statului Maia Sandu privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania
Rezultatele colaborării dintre administrația publică centrală și locală, dar și proiectele realizate, în ultima perioadă, în beneficiul cetățenilor au
Delegația Republicii Moldova a făcut un apel către toți participanții la lucrările Comisiei Unificate de Control și Comandamentul Militar Întrunit al Forțelor
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că joi, 10 octombrie, a fost finalizat procesul de repartizare a buletinelor de vot destinate secțiilor de
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a găzduit-o astăzi la Chișinău pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, comunică MOLDPRES cu referire

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.