POLITIC
Centrul Național Anticorupție (CNA) al Republicii Moldova și Parchetul European (EPPO) au semnat astăzi la București un Acord de cooperare.
Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană ar fi nu pur şi simplu o criză, îndrăznesc să spun că de fapt ar fi o catastrofă umanitară.
Politica din Republica Moldova este afectată de numărul mare de credite și granturi obținute de guvernarea PAS. De această părere este fostul procuror
La 25 noiembrie 2024, Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție, depusă prin intermediul Direcției pentru
Sau cum și-au tăiat moldovenii craca de sub fund, folosind pașaportul românesc pe post de ferestrău. Am și eu niște întrebări pentru moldovenii noștri
Deputatul Ion Șpac, membrul Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică și al delegației naționale la Adunarea Parlamentară a
Câteva apeducte din comuna Tohatin, municipiul Chişinău, și din orașul Cimișlia au fost tratate cu o tehnologie ecologică de curățare a acestora, numită
Echipa de militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre” s-a clasat pe primul loc în cadrul competiției „Best Warrior Competition”
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare în Republica Moldova, manifestă disponibilitatea de a coopera cu toate partidele care au drept
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut ieri o întâlnire de lucru cu președintele Gazprom, Alexei Miller. Părțile au discutat despre livrările de gaze
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat astăzi că aseară i-a predat secretarului general al partidului demisia. El a precizat că o să rămână alături
Candidatul USR, Elena Lasconi, a trecut pe locul al doilea în preferinţele electoratului, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, conform

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.