POLITIC
Sesizarea depusă de Partidul Acțiune și Solidaritate privind autodizolvarea Parlamentului a fost declarată inadmisibilă de Curtea Constituțională.
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a înaintat în Parlament cele mai multe inițiative legislative pe parcursul anului 2020.
CC a declarat INADMISIBILĂ sesizarea PAS: Autodizolvarea Parlamentului NU e prevăzută în Constituție
Sesizarea depusă de PAS privind autodizolvarea Parlamentului a fost declarată inadmisibilă de Curtea Constituțională. Potrivit Curții, Constituția Republicii
Platforma DA dezaprobă categoric ultimele scumpiri vertiginoase ale combustibilului, remarcând repetat că prețurile la benzină și motorină au fost și de
Președintele Maia Sandu și-a desemnat consilierii. Patru dintre ei au făcut parte și din echipa guvernamentală pe care a condus-o în 2019.
Președintele socialiștilor Igor Dodon convoacă Comitetul executiv al PSRM. Anunțul a fost făcut în această dimineață. „În țară se atestă o criză
Deputatul PPDA Igor Munteanu îi cere Maiei Sandu să își îndeplinească obligațiunile constituționale. Într-un interviu pentru Europa Liberă, parlamentarul
Răspunsul la această întrebare e simplu, doamna e precocupată de cercetări legate de lucruri precum: garduri, clădiri, mese, wi-fi și toate acestea la
Consiliera prezidențială în domeniul justiției, Olesea Stamate, îi dă replică ministrului în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, menționând că „sunt
Organizatorii petrecerii cu participarea a zeci de oameni fără măști și distanțare din satul Berezlogi, raionul Orhei riscă sancțiuni de până la 75 de mii de lei.
Partidul Democrația Acasă a lansat un apel de avertizare către cetățeni și afirmă că Guvernul Chicu a decis alături de PSRM să rescrie istoria țării.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că a avut un concediu de cinci zile în urma apariției în presă a fotografiilor din timpul vacanței sale petrecute

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.