POLITIC
Proiectul Partidului Democrat de modificare a legislației privind Autoritatea Națională de Integritate este dur criticat de administrația instituției.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe 4 martie o nouă rundă de consultări referitoare la posibilele căi de depășire a crizei politice.
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a explicat ce decizii ale Comisiei Naționale pentru Sănătate Publică sunt obligatorii în toată țara
La 2 luni de la demisia Guvernului Chicu, deputații Parlamentului de la Chișinău sunt încă departe de identificarea unui consens privind depășirea blocajului
Președinta țării, Maia Sandu a avut astăzi o nouă întrevedere cu mai mulți formatori de opinie, dar și cu specialiști în drept constituțional cu care a
Problema carierei de piatră „Ivanos” din Orhei revine în atenția opiniei publice. Deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, susține că fostul consilier
Maia Sandu a declarat că nu se va despărți de Reședința de la Condrița, așa cum a promis în campanie
Maia Sandu nu se desparte de Reședința prezidențială de la Condrița, așa cum a promis în campania electorală. Șeful statului a declarat, la o emisiune
Consiliera prezidențială în domeniul justiției, Olesea Stamate, a menționat că decizia Curții Constituționale prin care a fost admisă parțial sesizarea
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a mărturisit într-o conferință de presă că la momentul de față, există o campanie mediatică, de propagandă, ce are
Într-o conferință de presă organizată de către Platforma DA, Andrei Năstase și-a expus părerea asupra emiterii hotărârii Curții Constituționale: ”Nu voi
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, i-a cerut deputatului PAS Oazu Nantoi să-și prezinte scuzele publice pentru că a numit-o „agent rus”. Într-o postare pe
Fracțiunea PAS din Parlamentul Republicii Moldova a înregistrat un proiect de lege prin care prețul la importul şi comercializarea cu amănuntul a produselor

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.