Într-o conferință de presă organizată de către Platforma DA, Andrei Năstase și-a expus părerea asupra emiterii hotărârii Curții Constituționale:
”Nu voi comenta hotărârea Curții Constituționale, care așa cum spuneam este la fel de predictibilă ca și hotărârile constituționale anterioare și probabil la fel de predictibile ca și cele care urmează. Vreau să mă adresez tuturor cetățenilor Republicii Moldova pentru că situația extrem de dificilă traversată de Republica Moldova se accentuează pe zi ce trece, iar blocajul politic nu face altceva decât să pună în discuție la nivel de principiu abordarea esențială a modului în care poate fi garantată evoluția societății noastre și chiar viitorul nostru”, a spus Andrei Năstase.
Acesta a mai menționat că divizarea societății, escaladarea violenței cu care sunt exprimate opiniile, ostilizarea oamenilor față de normele juridice ale statului de drept și avalanșa de știri false, ne obligă să solicităm ajutor de la partenerii noștri din UE:
”Mă voi adresa pe această cale tuturor ambasadelor și instituțiilor europene. Această scrisoare deschisă e rugămintea celor din Platforma DA de a fi sprijiniți și ajutați cu un sfat prietenesc și sincer bazat pe experiența statelor occidentale”, a conchis Năstase.
La final de conferință, acesta a declarat că Republica Moldova trece printr-o perioadă grea, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere politic, iar Platforma DA este unicul partid născut în stradă care ar putea ajuta Republica Moldova să depășească această criză complicată.







