LIFESTYLE
Probabil cel puțin o dată în viață ați auzit că unele persoane au decedat sau au fost înmormântate în ziua nașterii sau în apropierea acesteia.
Când vine vorba de folosirea de uleiuri esențiale pentru păr, există destule opţiuni benefice. Fie că vrei să îţi îndeseşti părul, să tratezi mătreaţa
Consumul de alimente de tip fast-food poate duce la deficiențe neurologice și cognitive mai târziu în viață, arată noi cercetări. Oamenii de știință de
Cine nu este fascinat de frumusețea unei magnolii înflorite? Cu florile sale impunătoare, dar în același timp delicate, magnolia atrage atenția oricui.
Reprezentanţele sexului frumos îşi doresc ca bărbaţii să îşi dea seama singuri ce anume le deranjează la ei şi se supără dacă aceştia nu se descurcă la acest capitol.
Activista de origine suedeză, Greta Thunberg a intrat în atenţia publicului din întreaga lume, chiar înainte de a împlini vârsta de 18 ani.
Sophia Loren este printre cele mai cunoscute actriţe din lume, un adevărat sex-simbol al vremurilor sale, nu doar frumoasă, dar şi extrem de talentată.
Horoscop joi, 15 aprilie. O zodie scapă de un mare stres, în timp ce o altă zodie ar trebui să se bazeze în primul rând pe sine. Culorile norocoase ale
Numerologia iubirii ne ajută să calculăm compatibilitatea dintre doi parteneri și să analizăm ce șanse de reușită au relația lor. Ținând cont de unele
Podoaba capilară joacă un rol important în aspectul fizic al unei persoane. Indiferent de tunsoare sau culoare, un păr sănătos și îngrijit va atrage mereu
După un an greu și plin de încercări pentru toți nativii, 2021 promite să se revanșeze si să aducă multe bucurii și satisfacții atât pe plan profesional
Una dintre fobiile cu care se confruntă numeroase persoane o reprezintă acrofobia sau răul de înălțime. Senzația de panică se instalează imediat în momentul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.