EXTERN
Europarlamentarul care a participat la orgia sexuală cu 25 de persoane din Bruxelles, care a fost întreruptă de poliție duminică, este eurodeputatul ungar
Toți italienii care se vor vaccina anti-Covid vor fi înregistrați și vor avea permise care ar putea fi necesare pentru călătorii atât în țară, cât și peste hotare.
Forţele azere şi-au anunţat intrarea marţi în districtul Lachin, al treilea şi ultimul retrocedat de Armenia, vecin cu Nagorno-Karabah, în conformitate
Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite după ce o maşină a intrat într-o zonă pietonală din oraşul german Trier (sud-vest)
Un angajat al corpului de pază al preşedintelui Vladimir Putin s-a sinucis luni în interiorul Kremlinului, scrie presa rusă, citată de
O tornadă a fost surprinsă în imagini uluitoare, în apropierea aeroportului Fontanarossa din provincia italiană Catania. Fenomenul s-a format după o furtună
Televiziunea iraniană în limba engleză Press TV a anunţat luni că arma folosită în uciderea unui proeminent om de ştiinţă iranian săptămâna trecută era
Bulgaria îşi închide graniţele pentru cetăţenii din afara UE, cu excepţia unor state care au fost anunţate separat pe o listă. Măsura intră în vigoare
Maguito Vilela, un politician aflat în comă indusă din cauza Covid-19 a fost ales primar al orașului brazilian Goiânia, relatează Reuters, citată de
Italienii vor trebui să sărbătorească Anul Nou în interior, a avertizat luni un ministru din Guvernul de la Roma, care a exclus posibilitatea adoptării
Proiectul construirii gazoductului Nord Stream 2, care traversează Marea Baltică pentru a transporta gaze naturale ruseşti către Europa, urmează să reia
Un lucrător de frontieră, suspectat că ar fi ucis brutal, la sfârşitul anului 2016, o prostituată de 18 ani din România, va fi judecat în faţa Tribunalului

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.