EXTERN
Canalul Suez ar putea fi deblocat astăzi, permițând astfel circulaţia navelor după mai mult de trei zile de criză în transportul maritim internaţional, scrie
Comitetul rus de organizare a Campionatului European de Fotbal va impune restricții sanitare minime la cele trei meciuri ale Campionatului European de
Statele Unite au administrat peste 3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru a doua zi la rând, o nouă ilustrare a unei campanii de vaccinare
Opozantul Aleksei Navalnîi i-a acuzat pe gardienii închisorii în care este încarcerat de o formă de tortură prin privare de somn, într-o plângere trimisă
În cadrul reuniunii Consiliului European, desfășurată prin intermediul conferinței video, Emmanuel Macron a declarat că „Europa va trebui să îşi
Germania reafirmă vineri faptul că este pregătită să folosească vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V în lupta împotriva pandemiei –
Italia a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de decese după cel de-al Doilea Război Mondial, din cauza pandemiei de COVID-19, cu peste 100.
Dentiştii şi veterinarii din Franţa ar trebui să primească permisiunea de a administra injecţiile cu vaccin împotriva COVID-19, în contextul în care furnizările
Cel puțin 32 de persoane au fost ucise și alte 60 de persoane rănite după ce două trenuri s-au ciocnit la nord de orașul Sohag, Egipt. Autoritățile sanitare
O firmă olandeză va trimite 200 de persoane într-un sejur de opt zile în Grecia pentru a vedea dacă turismul este fezabil în pandemia Covid-19. Conform
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a luat apărarea unor susținători de-ai săi care au asaltat Capitoliul, pe 6 ianuarie, explicând că erau
Federația Rusă a început producția de CoviVac, al treilea vaccin anti-COVID-19. Rusia a început să producă CoviVac, al treilea său vaccin anti-COVID-19

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.