EXTERN
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a participat la prima ceremonie regală de la moartea soţului ei, ducele de Edinburgh, scrie BBC, potrivit
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Joe Biden, ar fi convenit „să continue dialogul” în beneficiul securităţii globale
Agenția Europeană a Medicamentelor informează că primele verificări ale vaccinului Sputnik au demonstrat că patru persoane au murit recent în Rusia, la
Rusia a anunţat marţi transferul a două armate şi trei unităţi aeropurtate la frontiera de vest a Federaţiei pentru efectuarea unor ‘
Preşedintele american Joe Biden i-a propus marţi omologului său rus Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, organizarea unei întâlniri la
Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie
Conform BBC, Darius, un iepure gigant continental, a dispărut din Stoulton, sâmbătă noaptea. Proprietara sa, Anette Edwards, a oferit o recompensă de 1.
Noul An thailandez este sărbătorit într-un mod atipic în acest an, din cauza pandemiei de COVID-19. Străzile și piețele au fost goale. Anul Nou thailandez
Autorităţile din Israel au anunţat că au ajuns la imunizarea colectivă, în urma vaccinării masive, şi vor permite accesul începând cu 23 mai pentru turiştii
În plină pandemie de Covid-19, îngrijitoarele de bătrâni din Italia dau lovitură după lovitură. De exemplu, la Sanremo, există badante care au moștenit
Doi aliați ai lui Alexei Navalnîi au dispărut a doua zi după deschiderea unui birou de campanie în Republica Dagestan din sudul Rusiei, potrivit unui anunț
Guvernul federal german a aprobat marţi înăsprirea legislaţiei naţionale pentru limitarea răspândirii COVID-19. Măsurile federale pot avea întâietate în

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.