EXTERN
La o zi după ce Lytton, orașul din British Columbia a atins cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Canada, locuitorii au fost evacuați din
Europa va fi lovită de un al treilea val de infectare cu coronavirus, a anunțat, joi, într-o conferință de presă șeful OMS în Europa, Hans Kluge.
Organizația Soros Fund Management, înființată de controversatul miliardar George Soros, a început să achiziționeze Bitcoin, după cum relatează publicația The
România va pierde prima tranșă de finanțare din PNRR, deoarece planul promovat de guvernul de la București nu va fi aprobat mai devreme de luna noiembrie
Turcia a ieșit joi în mod oficial din Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
Preşedintele american Joe Biden o va nominaliza pe universitara Amy Gutmann pentru funcţia de ambasador al SUA în Germania, au declarat miercuri pentru
Un hacker român, căutat de autoritățile federale din SUA, a fost prins în Columbia de către autoritățile naționale. Mihai Ionuț Păunescu este unui dintre
Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii
Oficial NATO: Rusia desfăşoară armamente în Crimeea. NATO nu intenționează să plece din Marea Neagră
Alianţa Nord-Atlantică îşi va menţine prezenţa în Marea Neagră şi îşi va consolida cooperarea cu partenerii din această regiune, a declarat James Appathurai
La un an de când China a introdus Legea securității naționale în Hong Kong, ca răspuns la protestele masive pro-democrație, locuitorii regiunii autonome
Fostul secretar american al apărării, Donald Rumsfeld, a murit, miercuri, la vârsta de 88 de ani, relatează BBC. Rumsfeld este cunoscut pentru rolul
Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost încadrat în categoria deținuților cu intenții de evadare pentru o perioadă de trei luni, scrie agenția

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.