EXTERN
Dubai-ul a înregistrat săptămâna aceasta un nou record mondial, cel al celei mai adânci piscine din lume, în contextul în care acest emirat din Golf caută
O ploaie care a durat câteva zeci de minute a inundat mai multe străzi din municipiul Arad, România. Sistemul de canalizare pluvială subdimensionați nu
Persoanelor care nu s-au vaccinat anti-COVID-19 nu ar trebui să li se permită să călătorească sau să participe la alte activităţi, întrucât răspândesc
Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj de susținere pentru naţionala Angliei înainte de finala Euro-2020, în care aminteşte de trofeul mondial câştigat
Trei miliardari, Jeff Bezos, Elon Musk și Richard Branson, s-au înscris în cursa pentru a inaugura o nouă eră a turismului: călătoriile în spațiu.
O ploaie torenţială a făcut ravagii în Milano, sute de mașini fiind distruse de grindină de mărimea unei mingi de tenis. Peste o sută de autoturisme din
Taiwanul a anunţat vineri că 11 suspecţi căutaţi în ancheta asupra asasinării preşedintelui Republicii Haiti, Jovenel Moise, au intrat prin efracţie în
Autoturismele diesel şi pe benzină şi-au trăit viaţa, iar viitorul este al celor electrice. Comisia Europeană ar putea propune miercuri reducerea la zero
Flacăra olimpică a sosit vineri la Tokyo pentru o ceremonie pe un stadion gol, a doua zi după ce autorităţile japoneze şi organizatorii au decis să interzică
Rusia a autorizat până acum patru vaccinuri anti-COVID-19, însă nicUniunea Europeană a propus Rusiei să discute împreună despre o potenţială recunoaştere
Începând de vineri, în Portugalia, persoanele care doresc să cazeze la hoteluri sau să ia masa în incinta restaurantelor în regiunile cele mai afectate
Peste 3,5 milioane de brazilieni nu au mai revenit la centrele medicale pentru a doua doză de vaccin
Peste 3,5 milioane de brazilieni nu s-au mai prezentat la data programată pentru a primi a doua doză de vaccin anti-COVID-19, a informat miercuri Ministerul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.