EXTERN
Corporația farmaceutică Pfizer-BioNTech a anunţat marţi că a transmis Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite rezultatele studiului
Ucraina a cerut Uniunii Europene să revizuiască legalitatea acordului dintre Rusia și Ungaria. Acordul pe 15 ani de furnizare a gazelor pe care Ungaria
Sâmbătă, 2 octombrie 2021, la Aachen, Republica Federală Germania, Preşedintelui României, Klaus Iohannis, i se va decerna Premiul internaţional Carol
Cine va moșteni averea lui Ion Iliescu? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun mulți români, deoarece se ști că fostul președinte al României și soția
Douăzeci şi patru de deţinuţi au fost ucişi şi peste patruzeci au fost răniţi în urma unei lupte dintre două bande rivale, într-o închisoare din sud-estul
O statuie din bronz înfățișând o femeie sumar îmbrăcată, inspirată de un poem din secolul XIX dedicat culegătoarelor de grâu, a stârnit un val de acuzații
Începând de săptămâna viitoare, Croația va implementa obligativitatea certificatului COVID-19 în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății.
Poliţiştii de frontieră din Arad au reușit să prindă 14 migranţi din Turcia şi Siria care au vrut să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un TIR ce transporta
Franța a anunțat săptămâna trecută că bugetul statului pentru 2022 va rezerva ajutor medical de 1 miliard de euro pentru asistență medicală „gratuită”
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat luni noapte că îşi va da demisia din guvern. Într-un mesaj postat pe o rețea socială, el s-a plâns că „pentru
Alegerile din Germania s-au încheiat, iar social democratul Olaf Scholz ar putea deveni noul cancelar german, în locul Angelei Merkel. În calitate de ministru
În cel mai recent interviu, fostul preşedinte a declarat că este decis să revină la Casa Albă. Donald Trump, 75 de ani, susţine că doar diagnosticul medicului

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.