EXTERN
Președintele României, Klaus Iohhannis, a ajuns astăzi la Kiev, într-o vizită comună cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri Uniunii Europene să îi permită țării sale să înceapă drumul spre aderarea la blocul comunitar
Surse de informații: Putin a intrat în comă după o operațiune nereușită, Kremlinul elaborează urgent un scenariu pentru transferul puterii.
Sfârşit tragic pentru o femeie din Marea Britanie. Bătrâna a fost lovită pe trotuar de un adolescent de 14 ani care mergea pe o trotinetă electrică.
Comisia Europeană a lansat miercuri două noi proceduri juridice împotriva Marii Britanii, ca reacţie la decizia premierului Boris Johnson de a elimina
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat că statutul de candidat la Uniunea Europeană în cazul Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei trebuie acordat cât
Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia, iar europenii vor fi prezenţi la rândul lor la masa negocierilor, aducând garanţii de securitate
Medicii români au diagnosticat miercuri încă un bărbat cu variola maimuței. Este al treilea caz înregistrat în țara noastră. Primul caz de variola maimuței
”Drapelul ucrainean va flutura din nou deasupra Ialta şi Sudak, deasupra Djankoi şi Ievpatoria”, a declarat Zelenski în mesajul său video de
Japonia înăspreşte pedeapsa cu închisoarea pentru „insultele online” după ce o vedetă de reality TV s-a sinucis, anunţă CNN. Parlamentul japonez
Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) a susținut într-o analiză că puterile nucleare și-au majorat cheltuielile pentru modernizarea
Șoferii din România refuză să se mai conformeze noilor prețuri la combustibil și se mobilizează organizând proteste la benzinării. Aceștia au blocat mai

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.