EXTERN
Cercetătorii au declarat luni, 13 februarie, că, pentru națiunile europene, costul protejării populației de creșterea cheltuielilor cu energia a ajuns
Cel puţin 48 de persoane au fost arestate pentru jaf în opt provincii afectate de cutremurul care a lovit luni sudul Turciei, a relatat sâmbătă agenţia
Prețurile de consum din Germania, armonizate pentru a fi comparate cu alte țări din Uniunea Europeană, au crescut cu 9,2% mai puțin decât se anticipa
Fotografia cu bebelușul de 7 luni scos dintr-o clădire prăbușită face înconjurul lumii. Un bebeluş de 7 luni a fost salvat de sub dărâmături în sud-estul
Oficialii din Turcia spun că au fost emise 113 mandate de arestare în legătură cu construcția clădirilor care s-au prăbușit în urma cutremurului de luni.
Publicația Bloomberg estimează că inflația din Turcia va suferi creșteri și mai radicale decât cele din prezent, iar economia va întâmpina și mai multe
Un bebeluș a fost salvat la 68 de ore după producerea cutremurelor devastatoare din Turcia. Pe fondul speranțelor slabe de a găsi supraviețuitori în mijlocul
China intenționează să ofere cetățenilor tratament gratuit de fertilitate în cadrul sistemului său național de asigurări, în încercarea de a inversa scăderea
Un nou cutremur s-a produs în Turcia. A avut magnitudinea de 4,5. A avut magnitudine mică, dar oamenii s-au speriat și au început să fugă de lângă clădiri.
Unul dintre cei mai cunoscuți corespondenți județeni de la Pro TV este cercetat penal pentru act sexual cu un minor. Jurnalistul Marius Buga (42 de ani)
Pregătiți de cutremur? 1 din 3 spitale ar putea să se prăbușească, 4 din 5 clădiri nu sunt asigurate
Specialiștii în situații de urgență estimează că, în cazul unui seism major, doar în capitala României ar putea muri 6.500 de persoane și peste 16.
Cel puţin 4.372 de morţi au fost confirmaţi după ce un puternic cutremur cu magnitudinea 7,8 a zguduit Turcia şi Siria luni dimineaţă, transmite CNN, care

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.