ECONOMIC
Consumul de energie electrică în Republica Moldova, pentru data de 6 ianuarie 2025, a fost acoperit pe deplin, fără a fi înregistrat deficit de energie electrică.
Astăzi, 6 ianuarie, se anticipează un consum mai mare de energie electrică, dar care va fi acoperit din importuri, potrivit Energocom. Astfel, se preconizează
În ultimele 24 de ore, consumul de energie electrică din Republica Moldova a fost acoperit integral în baza contractelor comerciale, fără a fi necesară
Companiile care dezvoltă afaceri în domeniile industriei prelucrătoare pot aplica la primul mecanism de ajutor de stat, lansat în premieră în țara noastră
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acumulat, în anul 2024, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri
Preţul gazelor a înregistrat cel mai ridicat nivel de mai bine de un an, după ce livrările ruseşti au încetat să mai ajungă în restul Europei prin Ucraina
Începând de astăzi, 2 ianuarie 2025, euro va fi utilizat ca monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, înlocuind dolarul SUA.
Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, au constituit circa 71,5 miliarde
Situația economică din Moldova continuă să se înrăutățească: balanța de plăți a țării a înregistrat un deficit record al Contului Curent în trimestrul III din 2024.
Premier Energy și FEE-Nord solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifelor la energia electrică.
Veteranii de război vor primi de la 1 ianuarie 2025 o alocație lunară de stat în mărime de 10% din salariul mediu lunar pe economie. Un proiect de lege
În perioada 23-29 decembrie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 743,15 milioane lei, ceea ce constituie îndeplinirea

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.