Serviciul Vamal raportează încasări de peste 665,8 milioane lei în perioada 5 - 11 mai 2025
Serviciul Vamal raportează încasări de peste 840,29 milioane lei în perioada 29 septembrie – 5 octombrie 2025
În perioada 29 septembrie – 5 octombrie 2025, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 840,29 milioane de lei, iar de la
sinteza.org
ANSA și LAVES consolidează cooperarea pentru gestionarea deșeurilor de origine animală în Moldova
ANSA și LAVES consolidează cooperarea pentru gestionarea deșeurilor de origine animală în Moldova
În săptămâna curentă, în Republica Moldova s-au aflat 2 misiuni de experți în cadrul proiectului implementat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor
sinteza.org
Peste 800 de metri de conducte de gaze supraterane au fost montați în unul dintre cartierele ale centrului raional Florești
Peste 800 de metri de conducte de gaze supraterane au fost montați în unul dintre cartierele ale centrului raional Florești
Peste 800 de metri de conducte de gaze supraterane au fost montați în unul dintre cartierele ale centrului raional Florești, în cadrul Programului de investițional
sinteza.org
Veniturile CNAM au crescut cu 683 milioane lei în perioada ianuarie–septembrie 2025
Veniturile CNAM au crescut cu 683 milioane lei în perioada ianuarie–septembrie 2025
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în lunile ianuarie-septembrie 2025, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
sinteza.org
Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor, aprobă procedura de constatare a mediului concurențial
Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor, aprobă procedura de constatare a mediului concurențial
La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul a aprobat procedura privind constatarea dacă o activitate desfășurată de entitățile contractante, în cadrul
sinteza.org
Peste 37.000 de familii din Moldova au beneficiat de programul EcoVoucher pentru electrocasnice
Peste 37.000 de familii din Moldova au beneficiat de programul EcoVoucher pentru electrocasnice
Încă 2.217 de familii din Republica Moldova vor intra în sezonul rece cu electrocasnice noi și eficiente energetic, datorită sprijinului oferit de programul
sinteza.org
208 milioane lei pentru dezvoltare regională. 11 proiecte incluse în Documentul Unic de Program 2025–2027
208 milioane lei pentru dezvoltare regională. 11 proiecte incluse în Documentul Unic de Program 2025–2027
11 proiecte noi de dezvoltare regională și locală, cu o valoare totală de circa 208 milioane de lei, vor fi implementate în localitățile din Republica Moldova.
sinteza.org
Din 2026, grădinițele din Moldova vor fi finanțate după o nouă metodologie bazată pe numărul de copii
Din 2026, grădinițele din Moldova vor fi finanțate după o nouă metodologie bazată pe numărul de copii
Guvernul a aprobat o nouă metodă de finanțare a grădinițelor, care va fi aplicată începând cu anul 2026. Aceasta a fost testată, timp de un an, în patru
sinteza.org
CNAM și Consiliul Raional Glodeni au contribuit la renovarea cazangeriei Centrului de Sănătate Balatina
CNAM și Consiliul Raional Glodeni au contribuit la renovarea cazangeriei Centrului de Sănătate Balatina
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a contribuit la renovarea cazangeriei Centrului de Sănătate Balatina din raionul Glodeni.
sinteza.org
a calculator sitting on top of a table next to a laptop
PIB-ul Republicii Moldova a crescut cu 1,1% în trimestrul II 2025, ajungând la 82,3 miliarde lei
Produsul Intern Brut al Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul II 2025 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând
sinteza.org
Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, în perioada săptămânii precedente, constituie circa 842,8 milioane lei
În perioada 22-26 septembrie 2025, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat constituie circa 3,8 miliarde de lei
În perioada săptămânii precedente, 22-26 septembrie 2025, conform informațiilor operative, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul
sinteza.org
Circa 972 de milioane de lei încasate de către SFS la Bugetul public național în săptămâna precedentă
Încasări record de 1,17 miliarde lei într-o singură zi la Bugetul de Stat. Anunțul Serviciului Fiscal de Stat
Încasările administrate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul de stat au constituit 1,17 miliarde de lei pentru data de 25 septembrie 2025.
sinteza.org