Cine e omul care l-a depășit pe Elon Musk în topul bogaților. Are o avere de peste 155 de miliarde de dolari
Elon Musk a fost depășit în topul bogaților planetei și a ajuns pe locul al treilea, după ce averea sa a înregistrat o pierdere considerabilă, într-un
sinteza.org
Trăim ca să supraviețuim! Fiecare al cincilea moldovean nu își poate asigura existența din venituri
Fiecare al cincilea cetățean salariat nu își poate asigura existența din veniturile pe care le are, iar salariul nu îi ajunge nici pentru strictul necesar.
sinteza.org
Rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară rămâne 2,65%
Valorile principalelor instrumente de politică monetară se mențin la nivelul actual. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comitetului executiv al
sinteza.org
Produsele la care au crescut cel mai mult prețul în 2020. Scumpirile au depășit chiar și 70%
Prețurile la produsele vegetale în anul 2020 s-au majorat în medie cu 32,4% față de anul 2019. Datele sunt prezentate de către Biroul Național de Statistică (BNS).
sinteza.org
Proiectul de modernizare a parcului de troleibuze – tot mai aproape de a fi realizat
Proiectul „Modernizarea Parcului de Troleibuze al municipiului Chișinău” este tot mai aproape de a fi implementat în practică. Astăzi, pe marginea acestuia
sinteza.org
100.000 de lei vor primi rudele personalului medical decedat în lupta cu COVID-19
Guvernul în exercițiu, întrunit astăzi în ședință, a aprobat Regulamentul cu privire la modul de solicitare și acordare a indemnizației unice pentru personalul
sinteza.org
8,4 milioane lei oferite de UE pentru digitalizarea a 99 de afaceri. Ce companii au primit suportul statului
99 de companii din Republica Moldova vor primi finanţare în suma totală de circa 8,4 milioane lei pentru îmbunătăţirea sau transformarea procesului de
sinteza.org
Datoria publică a Italiei a explodat. Peste 155% din PIB în 2020
Cea de-a treia economie a zonei euro se află într-o situație critică, având cel mai ridicat nivel de îndatorare din UE și al doilea cel mai ridicat nivel
sinteza.org
Economia țării stopată din cauza lipsei unui guvern! Relansarea costă un miliard de euro
Republica Moldova s-a pomenit într-o criză politică pentru care decidenții caută soluții or, situația economică se înrăutățește de la o zi la alta ca urmare
sinteza.org
Apartamentele din Chișinău se scumpesc. Iată prețurile pentru fiecare sector
În februarie 2021, prețurile apartamentelor pe piața secundară din Chișinău au crescut cu 1,8%. Conform datelor Bursei imobiliare Lara, în februarie 2021
sinteza.org
Jaf de milioane de dolari: Compania care extrage petrol și gaze din Moldova nu a achitat nimic statului
Compania care se ocupă cu extragerea zăcămintelor de petrol și gaze naturale din Republica Moldova nu a achitat niciun bănut la buget, deși ar fi trebuit
sinteza.org
Studiu// Pandemia de coronavirus a dus la apariția a peste 200 de noi miliardari „made in China”
Peste 200 de noi miliardari din China au apărut în ultimul an, pe fondul pandemiei provocate de coronavirus, conform unui studiu realizat de Hurun Global
sinteza.org