Biroul relații cu diaspora (BRD) lansează cea de-a X-a ediție a Zilelor Diasporei 2026, care se va desfășura în perioada 3 – 21 august, sub genericul „Oriunde am fi, Moldova ne unește!”. Evenimentul este dedicat cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare, familiilor acestora, precum și tuturor celor interesați de consolidarea legăturilor dintre diasporă și țara de origine.
Ediția din acest an pune accent pe contribuția diasporei la dezvoltarea Republicii Moldova – timp de aproape trei săptămâni vor fi organizate activități culturale, educaționale, civice, turistice și sportive. Acestea vor oferi participanților posibilitatea de a se reconecta cu Republica Moldova, de a dialoga cu autoritățile publice și de a contribui cu idei, experiență și inițiative la dezvoltarea țării.
Evenimentul principal al ediției va fi Forumul Diasporei, organizat pe 7 august. Forumul va reuni reprezentanți ai diasporei, ai autorităților publice și ai societății civile pentru a discuta despre prioritățile comune și modalitățile prin care cetățenii stabiliți peste hotare pot contribui la dezvoltarea Republicii Moldova.
Agenda Forumului include trei paneluri tematice, dedicate implicării civice și integrării europene, schimbului de experiență și bunelor practici ale comunităților de moldoveni din străinătate, precum și rolului diasporei în dezvoltarea durabilă a comunităților de origine. Programul Forumului se va încheia cu o proiecție de film autohton.
O altă activitate este „Ziua Ușilor Deschise”. În cadrul acesteia, 22 de instituții publice își vor deschide ușile pentru membrii diasporei, oferindu-le posibilitatea să afle mai multe detalii despre activitatea instituțiilor și serviciile pe care le oferă și să discute direct cu reprezentanții acestora. În total, vor fi organizate 31 de ateliere, atât cu prezență fizică, cât și online.
Inițiativei se alătură și Parlamentul – membrii diasporei sunt invitați să descopere activitatea instituției și rolul acesteia în procesul decizional.
Printre alte activități se numără:
- Expoziția de carte și întâlnirea cu autori din diaspora, organizată pe 3 august la Biblioteca Națională;
- „Youth Talk: Tinerii schimbă lumea” – un eveniment dedicat ideilor și inițiativelor tinerilor, care va avea loc pe 4 august;
- Drumeții în diferite regiuni ale țării, pentru promovarea turismului local și al patrimoniului natural;
- Cupa Diasporei, organizată pe 15 august, care va reuni echipe de fotbal din țară și din diasporă;
- City Quest – un joc interactiv organizat în premieră, prin care participanții vor descoperi Chișinăul și principalele sale obiective turistice.
Biroul relații cu diaspora invită cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare, familiile acestora, asociațiile diasporei și toți cei interesați, să consulte programul complet al Zilelor Diasporei 2026 pe pagina https://brd.gov.md/zilele-diasporei/, să se înscrie la activități și să participe la ediția din acest an.
Zilele Diasporei rămân o platformă importantă prin care Guvernul Republicii Moldova consolidează dialogul cu cetățenii aflați peste hotare, susține implicarea acestora în dezvoltarea țării și contribuie la menținerea legăturii dintre Republica Moldova și diaspora sa.

